Cu întârziere, dar n-am avut timp. Sau n-am avut chef să am timp.
După ce joi seara n-am dormit mai deloc, vineri m-am culcat mai devreme (dar mai întâi am fost cu Vasile şi Victor să ne pregătim sufleteşte pentru excursie). Sâmbătă m-am trezit la 7 şi am plecat spre gară cu Andra şi Nicu... şi cu diriga.
Aveam impresia că o să dorm pe tren, dar numai asta n-am făcut.
Ajunşi la Vatra Dornei am mers 2-3 km pe jos până la pensiune. Am fost cazaţi în 8 căbănuţe (idiot cuvânt): 2, 3, 7 şi 8 au fost ale noastre. Ne-am învârtit pe acolo, m-am balansat cu Sebi si Rocsi pe o bancă, am mâncat şi am luat-o iar pe jos spre oraş. Călărit, etc, etc.
Înapoi am venit cu un taxi că nu mai aveam chef de mers pe jos.
Ajunşi la pensiune am fugit de dirigă şi de munca la grătar.
După grătar am socializat cu cei din 11 H în cabana 3. După aia (pe la 24) am resocializat cu Wenky, Dumi şi Sebi.
După ce am devenit toţi foarte socializaţi s-au întâmplat multe. Am stresat fetele (hehe) pe preşul din faţa cabanei 8. Le-am luat pe Mădă, Rocsi, Bianca şi Andrada de pe capul lui Luci. La 3 noaptea Vasile făcea ture pe afară în pantaloni scurţi. Roxana ne-a luat o plapuma şi o folosea ca pe o haină, am adormit pe ea şi m-am trezit când i-a trecut lui Sebi prin cap că vrea şi el plapumă. Roxana a început să ţipe la noi că îi furăm plapuma şi să plecăm din cabana ei. Când şi-a dat seama că era cabana noastră a plecat cu plapumă afară. Bianca şi Mădă işi făceau poze la ora aia. Roxana vroia să trimită mesaje. Pe la ora 4 am adormit în cabana 3 (chemat de Vasile). M-am trezit la 6 când a intrat Delia şi am crezut că-i diriga. S-au mai întâmplat şi alte lucruri în seara aia, dar mai bine să nu apară aici.
La masă am făcut tot felul de prostii cu Nicu si Wenky. Am încercat să dorm, dar n-am mai putut aşa că am pierdut timpul pe afară. N-am avut chef să fac nimic. La 3:33 (hehe) am plecat, tot pe jos, spre gară. Drumul de întoarcere a părut mai scurt. Partea bună e că am stat doar 4-5 în compartiment şi am avut spaţiu.
Am ajuns pe la 8, la 9 jumătate eram în pat. Am dormit 11-12 ore. Luni dimineaţa m-am întâlnit cu diriga.
marți, 26 octombrie 2010
Excursie
Publicat de
ZeceDeZero
la
00:37
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
2 comentarii:
"sunteti naspa" :))
Si Cristi a uitat sa mentioneze ca el a fost ghidul..si ca tot el a adus prajiturile !!!!
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.