vineri, 17 iunie 2011

Şi uite aşa...

... am terminat şi clasa a X-a.
[la final e şi un bonus, sau ceva asemănător]

Şi chiar pentru ultima zi (teoretic ultima a fost azi, practic ultima a fost săptămâna trecută sau chiar mai în trecut) am făcut un efort şi m-am trezit la 8. M-am trezit şi m-am culcat la loc. Şi chiar mi-am pus seara mai multe alarme, în cascadă, dar dupa ce am auzit-o pe prima le-am dezactivat în mod inconştient pe toate. Nu-s eu de vină că joi seara m-am culcat vineri dimineaţa. Până la urmă m-am trezit şi am ajuns la timp (ora 9) la festivitatea aia cu premii. Şi puteau să mă premieze şi pe mine pentru concursul ălă de informatică de la Vatra Dornei, da’ până la urmă parcă nu prea îmi pasă (şi e evident că zic asta doar ca să nu arăt că m-am foarte ofticat că nu mi-a fost zis numele să-l audă tătă lumea). În schimb bunul meu prieten Nicu a fost premiat pentru că-i olimpic la fizică (vezi bă că te laud? Oricum, tu ai muncit la fizică, nu cum am făcut eu la info).

Stai să văd ce am realizat / descoperit anul ăsta (oricum nu te interesează):
- pot să fiu a dracu de narcisist;
- pot să folosesc cuvintele altora în folosul meu, că doar a fi original înseamnă să-ţi aminteşti tot ce ai auzit şi să uiţi de la cine ai auzit. Şi să moară oiţa roz dacă îmi amintesc cine a zis asta;
- le-am cunoscut pe Mădă şi pe Rocsi (elevele noi, hehe) care în general sunt foarte caterincă, cu excepţia momentelor în care sunt supi;
- mi-am schimbat colegul de bancă pe o colegă de bancă şi treaba asta are câteva avantaje două puncte D;
- mi-am dat seama că a trecut perioada aia în care eram mic şi n-aveam griji, cum zice Deliric;
- am reuşit să scot ceva bani din câtă informatică ştiu. Sper să mai scot şi în clasa a XI-a;
- sunt chiar inteligent, dă-mă dracu, doar că cam prea leneş;
- duc cacofoniile la un nou nivel – aş zice că poţi să ma compari cu liftul, dar aş fura replica;
- s-ar putea să nu-ţi dai seama când sunt serios şi când nu şi asta e atât spre binele cât şi spre răul meu;
- am reuşit să ştiu matematică. Profa nu prea are nicio vină pentru că am reuşit;
- am văzut câteva seriale (până prin decembrie 2010 nu mă uitam) – cel mai mult mi-a plăcut House;
- deţin capacitatea divină de a masacra limba română în cele mai idioate moduri cu putinţă, dar, cum spuneam mai sus: s-ar putea să nu-ţi dai seama când o fac intenţionat şi cand chiar greşesc.
Închei aici lista fără sens de mai sus.

Într-un mod total ilogic şi neprofesionist revin la ziua de azi şi introduc în scenă acel aşa-zis bonus.

Mare parte din colegi i-au dăruit flori dirigintei. Eu m-am gândit la binele ei: dacă primeşte prea multe nu le poate transporta, prin urmare florile pe care i le-am dat au fost la nivel spiritual. Şi cum dădea diriga o diplomă, cum primea flori, cum îl sau o felicita pe respectivul sau respectiva pentru ceva. Vine şi rândul meu şi i-o iau înainte şi o felicit pentru că a mai rezistat un an cu mine ca elev; mi-a placut ca şi ea m-a felicitat pentru că am rezistat.

După episodul ăsta ne ducem la un suc. Aşteptăm cam 15 minute până ne aduce cineva un meniu, încă vreo 15 până ni se ia comanda. După jumătate de oră am primit şi ce am comandat (tipa aia nu s-a prins că „da’ ce repede a venit comanda” nu era o laudă) şi nu cred că făceau cola în spate ca să dureze jumătate de oră. La asta se adaugă modul sublim în care a fost udată masa cu diverse lichide. Am primit şerveţele dar la modul „să vă ştergeţi singuri mizeria făcută de mine”. Ca bonus pentru aşteptare toate cele aduse erau calde. Ice Coffe cald – ce-ţi poţi dori mai mult de atât?

Final brusc, să o ard profesionist sutălasută.

4 comentarii:

Lori . spunea...

Si eu sunt olimpica la fizica :>.

Andruşca spunea...

Lasa ca altii fac limba si literatura romana de ras. Ce pot zice, interesant. M-ai ales ultima parte Ice Coffe cald. Sunt sigura ca toti se ingramadeau sa comande asa ceva. :-"

Mihaela spunea...

Vacanta placuta si odihnitoare! Sper sa dormi cat mai mult si sa-ti faci norma! Cnad mai ai timp mai scrie si tu cate ceva pe blogul asta... ca mie cel putin imi place tare...Doar ca prestezi cam rar.

ZeceDeZero spunea...

Imi iau reportofon si ma inregistrez cand imi vin idei :))

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.