Cum mi-am stresat colegele

O să vă povestesc unul din cele mai puerile lucruri pe care le-am făcut. Povestea îi are ca protagonişti pe mine, pe Andrei sau Wenky (fostul meu coleg de bancă) şi pe cele două Mădăline cu care a fost binecuvântată clasa mea.

Pentru că pe amândouă le cheamă Mădălina şi amândouă sunt creţe o să le împart în Mădă veche şi Mădă nouă. Era mai simplu să folosesc numele de familie, dar ar fi urât din partea mea (chiar dacă în mod normal cam asta fac).

Mădă veche e veche pentru că suntem colegi încă din prima zi de clasa a IX-a. Bine, am observat că există abia prin semestrul 2, de ziua ei, când eram in excursie. Până atunci ei îi era oarecum frică să vorbească cu mine (cel puţin cu impresia asta am rămas eu) şi nici eu nu făceam mare lucru să o ajut. După aia am ajuns să ne înţelegem. Exceptând momentele în care ne certăm.

Mădă nouă e nouă pentru că a ajuns la noi mai recent, în clasa a X-a. A apărut abia în a doua zi de şcoală. La scurt timp ne-am dat seama că ea începe şcoala cu o zi întârziere aproape în fiecare săptămână. Când a aflat, diriga a fost foarte bucuroasă. Iniţial relaţia dintre noi era una de neutralitate, uşor ostilă cred. Până într-o zi în care am stat unul lângă altul la o prezentare din aia plictisitoare despre nimic. Mi-a zis că-s aproape cel mai amuzant băiat pe care îl cunoaşte. Mi-au aburit ochelarii.

Mădă veche era destul de stresată, citez: "cum să mai fie o Mădălină şi să fie creaţă? Eu sunt cea mai creaţă!". Nu ştiu cum, dar au început să se înţeleagă foarte bine. Bănuiesc că am avut un rol important în asta.

Noua Mădălină a ajuns în scurt timp colegă cu Andrei. Colega ei de bancă a ajuns colega mea şi merită tot respectul pentru că a rezistat.

Într-o zi Mădă veche mi-a spus că am o gândire matură (sau ceva de genul ăsta). Povestea asta e dovada clară că m-a minţit.

Mădă veche umblă după ea cu ditamai geanta. Când o vezi iţi vine să o întrebi unde merge in excursie următoarele două săptămâni. Accidental, am descoperit că dacă îi mut (încet, fără sa deranjez sau să descopăr ceva) cheile dintr-o parte a genţii în alta o să îi ia ceva timp până le găseşte.
Mădă nouă are în general o gentuţă cu nu prea multe lucruri, dar mai tot timpul un mp3 player pe care eu şi Andrei l-am folosit cel puţin la fel de mult ca ea. Întotdeauna cu bani. Am salvat-o de multe ori de la a fi jefuită. Prin auto-control am salvat-o. Exceptând acea zi în care am plătit o presupusă datorie la ea cu banii ei, dar la finalul zilei i-am spus ce am făcut.
Şi cum stăteam într-o zi cu Andrei şi căutam mp3 player-ul (cred) am făcut noi ce-am făcut că le-am schimbat cheile. Şcoala se termină şi pleacă fiecare acasă. Am uitat de chei.
Mădă veche stă aproape de liceu, dar cea nouă stă la dracu. Întâmplarea face ca în timp ce mergea fiecare spre propriul cuibuşor ele vorbeau la telefon (v-am spus că le-am făcut foarte prietene). Aici nu mai ştiu exact cum s-a întâmplat, dar parcă Mădă veche întreabă: "cheile mele nu-s cumva la tine?". Ajunsese acasă şi ceva nu era bine.
Aşa se face că Mădă veche mă sună şi îmi comandă pe un ton nervos să mă duc afară cu 2 lei, preţul biletului de autobuz (şi acum îmi amintesc cum am descoperit cu Mădă nouă noul preţ, dar asta altădată). Eu, cum uitasem de chei, i-am zis că nu văd de ce aş face asta şi i-am închis. După aia mă gândesc de ce ar avea nevoie ele de bani de bilet şi o sun pe cealaltă Mădă. În timp ce sunam aud bătăi în uşă şi uşa se deschide violent. Mădă veche a rămas pe hol, cumva că ea nu intră, că îi e ruşine. Cu toate astea nimic n-a împiedicat-o ca într-o altă zi să se comporte ca la ea acasă Ba chiar a vrut să-mi arunce perna pe geam. Dar iar deviez. Nu mai ştiu ce am făcut, dar parcă i-am plătit. Sau nu? Asta ar fi urât. Ştiu că le-am pus să se ducă şi la Andrei că stă aproape. Şi chiar aşa: de ce au venit din prima la mine?

Ar mai fi şi (multe) alte lucruri idioate pe care le-am făcut, dar asta cred că-i cel mai de grădiniţă dintre toate.