Pitici, creiere, din astea

Aseară am interceptat pe Twitter o discuţie între Şerban şi Ovidiu. Primul îl invita pe al doilea la o leapşă care avea ca subiect lucruri pe care nu le suportă.



Am zis că mă bag şi eu în treaba asta, dar după ce am reflectat puţin am ajuns la concluzia ca eu nu pot să rămân prea bine în limitele impuse şi am ajuns să vorbesc despre lucruri pe care le fac şi intră în contradicţie cu piticii altora.



După o triere ştiinţifică (metoda "şterge chestii într-un mod aleatoriu") a piticilor am ajuns la:



- nu îmi plac oamenii care au impresia că îşi permit să vorbească oricum cu tine dar au pretenţia ca tu să le vorbeşti frumos. Tu glumeşti cu mine, eu glumesc cu tine.

- s-ar putea să mă bag destul de tare în viaţa ta sau pur şi simplu să exagerez cu vorba când tu nu ai chef de vorbă. Cel mai bine e să-mi spui clar (opţional şi frumos) că nu poţi vorbi/n-ai chef de vorbă pentru că x. E indicat să-mi spui de ce pentru că oricum te întreb de ce. Dacă doar baţi apropouri eu o să fac pe prostul până clachezi.

- nu îmi place când cineva mă ia în serios şi începe să-mi facă morală/să îmi dea sfaturi când eu filozofez/fac analiză literară/puţin din ambele la caterincă pe marginea unei situaţii.

- nu îmi plac momentele alea de linişte ciudată. Eu o să încerc să vorbesc, să mă bag în seamă de două-trei ori, o să zic nişte tâmpenii, dar dacă tu taci sau pur şi simplu omori discuţia o să tac şi eu. Neplăcerea se accentuează când trebuie să împart o activitate cu un necunoscut.

- mă enervează când eu trebuie să am grijă de interesul altor persoane. Dacă tu ai nevoie de mine nu-mi da un mesaj în care îmi spui să te sun. Nu înţeleg de ce uneori chiar contactez pe cineva care face asta.

- când mi-e foarte sete încep să mă enervez din toate nimicurile. Cu cât sunt mai însetat cu atât mă enervez mai uşor. Îmi trece imediat ce mă hidratez.

- pentru că o poză face cât o mie de cuvinte, iată ultimul pitic.



Puteţi observa că sunt 7 pitici. Asta înseamnă că există şi o Albă-ca-Zăpada pe creier?